Partidul te vrea supus, sărac și prost

Partidul te vrea supus. Sărac și prost, să stai în banca ta, acolo unde ești, să te mulțumești cu tot mai puțin și să-ți repeți în gând cum că, da, e bine, la alții e mai rău. Să aplauzi, să aprobi, să nu-ți permiți luxul de a nu fi de acord. Să nu încurci socoteli, planuri, să nu strici “mersul”. Asta dacă ești „om de rând”,  cum ne numesc aceste „somități” care ne conduc. Dacă ești specialist, dacă vrei să câștigi pe merit un post bun, pentru care consideri că ești bun și bine pregătit, trebuie să fii înregimentat politic, altfel, nu ai nicio șansă.

Dragi copii, liceeni, studenți născuți și crescuți pe pământ sălăjean,

Viitori presupus-angajați pe piața muncii din județ, viitori părinți și, de fapt, viitorul acestor locuri; vă dau, cu adâncă durere în suflet, un sfat: plecați, când va veni vremea marilor decizii, nu doar din Zalău. Nu doar din Sălaj, ci din țară. Pregătiți-vă încă de pe acum drumul, viitorul, cereți ajutor, înțelegere din partea părinților ori bunicilor, salvați-vă economiile, udați cu grijă și răbdare, la rădăcină, șansa pe care o aveți de a scăpa de mizeria românească! Fugiți de sărăcia și de minciuna care iată, au cuprins și amărâtul nostru județ. Plecați unde vedeți cu ochii pentru că nu mai e nimic de făcut aici, ca să ne fie mai bine.

Da, sigur, asta presupune să vă părăsiți prietenii – dacă ei nu pleacă odată cu voi – locurile dragi, să vă lăsați părinții oftând în ușa casei, și să le oferiți celor care v-au crescut, ca îndeletnicire principală a fiecărei zile, gândul și frământarea către și pentru voi.

Dacă v-ați gândit, așa cum fiecare dintre noi se gândește, că “acasă e mai bine decât oriunde”, lucru care a fost cândva adevărat și care ar trebui să fie și acum adevărat, trebuie să vă scoateți din cap și din inimă acest adevăr perimat. Nu merg cu analiza mai departe de granițele sălăjene, pentru că, până la urmă, dacă uitându-mă la alții mă ia întristarea, când privesc la noi mi se rupe sufletul. Nu mai există nici cea mai mică rațiune pentru care vă puteți gândi la un viitor aici.

În condițiile în care am ajuns unul dintre județele căpușate politic până în cele mai ascunse unghere ale instituțiilor, în condițiile în care posturile scoase la concurs sunt oferite și blocate tot politic, prin băgarea în față în cel mai agresiv și nesimțit mod a nevestelor, amantelor, fiilor și fiicelor, nepoților și ce mai vreți voi pe lumea asta, în condițiile în care se sfidează nu doar bunul simț, munca și experiența altora ci legea însăși, vă rog să vă gândiți la modul cel mai serios să plecați, și să reveniți acasă doar de Paște și de Crăciun, pentru cei dragi.

Ceea ce se întâmplă în județul nostru, ca în toate, de altfel, este deja o boală canceroasă cu efecte ireversibile. Noi nu mai vrem cum să ne revenim vreodată, cel puțin în următoarele decenii. “Ne-ar trebui o mie de ani să reclădim…”, vorba poetului, ceea ce alții au sfărâmat, au ciordit, au căpușat, au profanat. Și abia după aceea, alte zeci de ani să ne apucăm să muncim, eliberați de lanțurile mizeriei politice, și să facem ceea ce conducătorii “lor” – pentru că ai noștri nu sunt în niciun caz – se prefac că “dezvoltă” astăzi.

Dezvoltare, în Zalău? Prosperitate, în Sălaj? Unde, fraților? În ce domeniu? În ce loc, poate în orgoliul sau în buzunarele suspușilor, că în ale supușilor, în niciun caz.  Cu salariile cele mai mizerabile din țară, cu o industrie pe butuci, cu niște companii pe care le numeri pe degetele de la o singură mână, industriași la care nimeni nu mai vrea să muncească tocmai pentru că, știm bine, condițiile de muncă și remunerațiile sunt așa cum sunt? Speranță, aici? Din ce, de unde, către ce?

A, să sperăm că mâine va fi bine și la vară cald? Desigur, nu ne oprește nimeni s-o facem. Mai ales pe noi, cei mai maturi sau mai în vârstă care, poate, nu mai avem curajul să o luăm de la capăt într-un alt colț de lume. Dar pentru cei care acum pornesc în viață, gândul de a părăsi aceste locuri trebuie să fie poate cel mai serios pe care trebuie să-l aibă în minte. Sălajul urăște oamenii competenți. Urăște corectitudinea, sinceritatea, cinstea, acolo, sus, unde flutură în vânt, flamura roșie. la fel și țara.

Aici este, cu mici excepții, despre fiul lui sau soția lui, ori despre fiica, nepotul, amantul sau grade de rudenie ori îmbârligări de toate felurile, în timp ce tu ai senzația că participi având șanse mari la un post pe care poate chiar îl meriți. Nu, nu ai nicio șansă. Nicăieri, acolo unde este vorba despre un post bun,la stat, remunerat consistent. Având toate aceste date, precum și perspectiva de a trăi într-unul dintre cele mai slab dezvoltate și sărace municipii din țară, luați în calcul posibilitatea de a avea un viitor mai corect și, poate, mai bun sau de a rămâne aici, dintr-o dragoste de țară care nu mai are nici cea mai mică logică, doar pentru a fi încălziți de gândul că sunteți acasă. Puteți rămâne, desigur, însă asumați-vă că veți duce mai departe povara nemeritată a incompetenței, a lipsurilor, minciunilor și a subdezvoltării pe care generații la rând de aleși ne-au servit-o an de an, nu înainte de a ne promite, la fiecare patru ani, că “ce a fost, a fost”, abia de acum în colo vine dezvoltarea, buluc, peste noi.

Da, s-au mai mișcat lucruri, străzile arată un pic altfel, avem, pe ici pe colo, câte o pistă de biciclete și un trotuar nou, zece ghivece cu flori în plus, prin oraș, însă acestea nu sunt motive ca viitorul vostru să se clădească aici. Acestea sunt lucruri atât de firești, atât de normale, făcute tot cu banii părinților voștri, lucruri pe care în mod normal ți-ar fi jenă să le prezinți în chip de mari realizări. În rest, nu, nu avem nimic bun să vă oferim. Ba mai mult, peste un număr de ani, lucrurile vor arăta și mai rău decât se prezintă acum, căci loc de mai rău există oriunde, aici, la noi.

Promisiunile sunt singura certitudine a viitorului, ele vor rămâne, în continuare, aceleași. În rest? Sărăcie, deznădejde, zero perspective, zero posibilități de a munci decent pentru un salariu decent. Zero posibilități de evoluție, de culturalizare, de distracție – în afară de Cântarea României precum și prețioasele momente poetice plus depunerile de coroane de flori cu care am ajuns deja proverbiali. Pentru toate acestea, da, puteți rămâne. Și pentru niște părinți care vor suferi înzecit, constatând cu amărăciune că și voi, copiii lor, sunteți poate mai loviți de nevoi, de disperare și dezamăgire decât au fost ei. Pentru că noi nu “vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât”, ci vom fi, pe zi ce trece, mai rău decât am fost și tot mai rău decât atât…